Iubiți credincioși,
Începând de duminică, 29 noiembrie 2020, putem din nou să ne adunăm la biserica noastră, dar, NU MAI MULȚI DE 30 de persoane în același timp. Când se va atinge numărul maxim de participanți, cei care veți ajunge mai târziu, sunteți rugați să așteptați până se eliberează un loc în biserică.
În consecință, începând cu ora 08:30 vom săvârși Utrenia, iar de la ora 10:00 Sfânta Liturghie, care va fi transmisă live.
Vă reamintesc faptul că, la intrarea în biserică trebuie să ne dezinfectăm mâinile cu gel hidroalcoolic, să purtăm mască de protecție, să mergem la locul care ne va fi indicat (în dreptul unui scaun) și să evităm orice deplasare care nu este indispensabilă, păstrând mereu o distanță minimă de 2m față de ceilalți credincioși prezenți. Copiii de orice vârstă pot participa numai în măsura în care părinții garantează că îi pot ține lângă ei pe toată durata slujbei.
Cei care nu vor prinde loc, si vor, totusi, sa intre in biserică, fie să se închine, să spună o rugăciune sau, pur și simplu, să-și odihnească sufletul pentru un răgaz, o pot face după terminarea slujbelor între orele 12.00 și 14.00.
IMPORTANT: Pentru a evita eventuale evenimente neprevăzute (accidente, incendii etc.), ACCESUL cu mașina în curtea bisericii va fi restricționat. După ce se vor ocupa locurile de parcare din curtea bisericii, poarta de intrare va rămâne deschisă doar pentru acces pietonal. Cei care veți ajunge mai târziu la biserică și nu veți mai găsi un loc disponibil în curtea bisericii, puteți ocupa locurile de parcare publice de pe strada din fața bisericii (Chemin de Boudou) sau de pe strada care se găsește în partea dreaptă a bisericii (Rue Jorge Semprun), la 20 de metri de aceasta.
Să ne revedem bucuroși!
Pr. Ioan