Toate articolele scrise de Bogdan

HRAMUL PAROHIEI „ACOPERĂMÂNTUL MAICII DOMNULUI” DIN TOULOUSE

Iubiți credincioși,

 
Ca în fiecare an, pe 01 octombrie, sărbătorim Acoperământul Maicii Domnului,
ocrotitoarea parohiei noastre. Este momentul privilegiat din cursul anului când credincioșii parohiei se adună la sărbătoare, ca să petreacă împreună în bucurie și comuniune.
 
Anul acesta, sărbătoarea hramului a avut trei momente de o deosebită bucurie. În ajunul
hramului, pe 30 septembrie, la ceas de seară s-a oficiat Vecernia Mare cu Litie în priveghere.
Apoi, în ziua praznicului, într-un sobor de preoți, în frunte cu părintele Arhim. Moise Chevallier, starețul Mănăstirii Cantauque, s-a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie care a încununat întregul praznic, mulțumind Maicii Domnului pentru binefacerile revărsate asupra noastră și cerându-i stăruitor sprijinul și ocrotirea în cele ce vin.
 
În continuare, credincioșii au participat la Taina Sfântului Maslu, unde au ascultat cele
șapte Sfinte Evanghelii și au primit ungere cu undelemn sfințit. Deasemenea, cei aflați de față au adus daruri de ulei și făină, pe care apoi le-au dus acasă pentru ca binecuvântarea Domnului să fie peste ei în toată vremea.
 
La final, părintele paroh Ioan Filimon-Todoran a mulțumit lui Dumnezeu și Maicii
Domnului pentru bucuriile duhovnicești revărsate peste noi la sărbătoarea hramului, preoților și tuturor celor care au participat, pentru osteneala depusă, osteneală care a făcut, într-adevăr, să simțim că e sărbătoare. Apoi, cu toții ne-am bucurat de agapa frățească, pregătită cu multă dragoste de credincioasele din parohia noastră.
 
În duminica imediat următoare, al treilea moment al hramului a fost prilejuit de prezența
D-nei Dr. Sandrine Caneri, exeget patristic la Institutul Saint Serge din Paris, care a susținut o conferință duhovnicească despre: Ce ar trebui să facem personal pentru a-l urma pe Hristos, a trăi în biserică și a ne iubi aproapele?, răspunzând la sfârșit întrebărilor celor prezenți în biserică.
 
Bucuria hramului a fost sporită și de instalarea mozaicului cu icoana Acoperământului
Maicii Domnului de pe fațada bisericii, fiind unul din proiectele de suflet ale parohiei.
 

Slavă lui Dumnezeu pentru toate!

 

 

Părintele Ioan

Mozaicul cu icoana hramului bisericii

Dragii mei,
Începând de astăzi, mozaicul cu icoana Acoperământului Maicii Domnului, ocrotitoarea noastră, ne întâmpină pe fațada bisericii noastre.
Pentru această bucurie, în primul rând, îi aducem mulțumire Maicii Domnului, apoi familiei care a donat mozaicul, doamnei Anca Mihăilă pentru realizarea acestuia și nu în ultimul rând, tuturor celor implicați în acest proiect de suflet al parohiei.
Bucură-te, bucuria noastră; acoperă-ne pe noi de tot răul cu cinstitul tău Acoperământ!
Cu mulțumire,
Pr. Ioan

INVITAȚIE LA HRAMUL BISERICII NOASTRE 2022

Dragi credincioși,
Ca în fiecare an, pe 01 octombrie, sărbătorim Acoperământul Maicii Domnului, ocrotitoarea parohiei noastre.
Anul acesta, sărbătoarea hramului are TREI MOMENTE de deosebită bucurie:
  1. VINERI, 30 septembrie, în ajunul sărbătorii, vom face PRIVEGHERE:
    • Ora 18:00 – Vecernia Mare cu Litie
    • Ora 19:30 – Utrenia
  2. SÂMBĂTĂ, 01 octombrie, într-un SOBOR DE PREOȚI, vom petrece în rugăciune, mulțumind Maicii Domnului pentru binefacerile revărsate asupra noastră și cerându-i stăruitor sprijinul și ocrotirea în cele ce vin.
    • Ora 09:30 – Acatistul Acoperământului Maicii Domnului
    • Ora 10:00 – SFÂNTA LITURGHIE
    • Ora 12:00 – TAINA SFÂNTULUI MASLU
    • Ora 14:00 – Agapa frățească
  3. DUMINICĂ, 09 octombrie, avem bucuria de a o avea în mijlocul nostru pe Dr. Sandrine CANERI, exeget patristic la Institutul Saint Serge din Paris. După Sfânta Liturghie, dânsa va susține o CONFERINȚĂ duhovnicească cu titlul: „Doamne, ce ar trebui să fac pentru a obține viața veșnică?”
Fiind cea mai importantă sărbătoare a parohiei noastre, vă așteptăm să o cinstim împreună pe Maicuța Domnului, care ne ocrotește cu Sfântul Său Acoperământ!
Har și binecuvântare,
Pr. Ioan

FIȘE FISCALE 2021

Dragi credincioși,
 
Cei care ați făcut donații parohiei pe anul 2021, începând de duminică, 10 aprilie 2022, veți găsi la biserică FIȘELE FISCALE aferente.
 
Cei care se află în imposibilitatea de a se deplasa la biserică pentru a le recupera, le-am putea trimite fișa fiscală fie prin e-mail fie prin poștă, cu condiția să ne trimiteți adresa dumneavoastră completă (e-mail sau poștală).
 
Deasemenea, există fișe fiscale cărora le lipsesc adresa poștală. Vă rugăm, pe cei care nu veți primi fișa fiscală până la data de 1 mai, să nu ezitați să ne spuneți acest lucru ca să vi le trimitem.
 
Vă reamintesc faptul că, pe următoarea dumneavoastră DECLARAȚIE DE IMPOZIT veți nota la căsuța 7UF (dons aux organismes d’intérêt général) suma de pe fișa fiscală și prin urmare 66% din aceasta vi se vor rambursa.
 
În acest clip, veți găsi informații suplimentare despre principiul donațiilor defiscalizate în Franța. 
 
Vă mulțumesc mult pentru darul dumneavoastră, rugându-L pe Dumnezeu să vă binecuvânteze viața, familiile, prietenii și să vă răsplătească cu darurile Sale cele netrecătoare.
 
Cu dragoste în Hristos, recunoștință și binecuvântare,
Părintele Ioan

Concertul de Muzică Bizantină în imagini și videoclipuri

Dragilor,
Săptămâna trecută, ne-am bucurat de prezența și binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Iosif, Mitropolitul Europei Occidentale și Meridionale și a Monseniorului Robert Le Gall, Arhiepiscop Catolic de Toulouse, care s-au aflat pentru prima oară în biserica noastră.
După minunatul concert susținut de Soliștii de Muzică Bizantină sub coordonarea domnului Frédéric Tavernier-Vellas, cei doi prelați și-au exprimat bucuria întâlnirii și aprecierea față de munca depusă de părintele paroh și credincioșii săi în amenajarea, înfrumusețarea și cumpărarea bisericii.
În semn de aleasă prețuire pentru ajutorul acordat comunității ortodoxe în cei 15 ani de episcopat, din partea părintelui paroh, Monseniorul Le Gall a primit o icoană pictată cu Mântuitorul Iisus Hristos iar Înaltpreafințitul Părinte Iosif i-a dăruit Gramata și Crucea Mitropolitană precum și câteva cărți editate la editura Apostolia a mitropoliei noastre.
La finalul întâlnirii, Arhiepiscopul catolic de Toulouse i-a dăruit Părintelui Mitropolit Iosif cheia bisericii, marcând astfel, în mod simbolic, preluarea ei în proprietate de către Parohia Ortodoxă Română din Toulouse.
Cred cu tărie că seara de marți se poate încadra la capitolul istorie a localității Launaguet, dar mai ales a parohiei noastre.
Câteva clipuri de la eveniment:
Cu bucurie nespusă,
Părintele Ioan

CONCERT DE MUZICĂ BIZANTINĂ

Dragii mei,
Avem deosebita bucurie de a vă anunța că MÂINE, 18 IANUARIE 2022, de la ORA 19.00, Parohia Ortodoxă Română din Toulouse organizează un CONCERT DE MUZICĂ BIZANTINĂ.
Cu această ocazie, dorim să arătăm recunoștința noastră față de Monseigneur Robert Le Gall pentru bunăvoința nesfârșită de care a dat dovadă față de parohia noastră în toți acești ani. Prin caritatea dânsului, credincioșii noștri au putut beneficia vreme de peste 15 ani de o viață eclezială, liturgică și pastorală regulată în bisericile pe care cu generozitate ni le-a pus la dispoziție.
Invitații speciali ai acestui eveniment sunt: Înaltpreasfințitul Părinte Iosif, Mitropolitul Europei Occidentale și Meridionale și Monseniorul Robert Le Gall, Arhiepiscop de Toulouse.
Vă rugăm să ajungeți cu minim 10 minute înainte de începerea concertului și să respectați normele sanitare actuale.
Vă așteptăm cu bucurie!
Pr. Ioan

BINECUVÂNTAREA CASELOR DE BOBOTEAZĂ 2022 – PROGRAM

Dragii mei,
Cu bucurie voi veni și anul acesta să vă binecuvintez locuințele cu AGHEASMĂ MARE, cu ocazia sărbătorii Botezului Domnului.
Voi ajunge la dumneavoastră cu precădere sâmbăta și duminica după următorul program:
– Sâmbătă, 08 ianuarie – Saint Antonin Noble Val
– Duminică, 09 ianuarie – Toulouse
– Sâmbătă, 15 ianuarie – Castanet-Tolosan, Escalquens, Montauban
– Duminică, 16 ianuarie – Pamiers, Foix, Saint Girons, Saint Lizier
– Sâmbătă, 22 ianuarie – Moissac
– Duminică, 23 ianuarie – Toulouse
– Sâmbătă, 05 februarie – Toulouse
– Duminică, 06 februarie – Toulouse
– Sâmbătă, 12 februarie – Castelnaudary
– Duminică, 13 februarie – Carmaux
– Sâmbătă, 19 februarie – Villeneuve sur Lot, Agen
– Duminică, 20 februarie – Albi, Gaillac
Vă rog pe toți cei care doriți să mă contactati la tel: 07 68 48 19 33 sau să îmi scrieți un mesaj.
Cu câteva zile înainte veți fi informați despre confirmarea vizitei.
Să ne vedem bucuroși și sănătoși,
Pr. Ioan

Programul slujbelor de CRĂCIUN și BOBOTEAZĂ

Iubiți credincioși,
 
Programul slujbelor pentru sărbătoarea Crăciunului și a Bobotezei este următorul:
 
  • VINERI, 24 decembrie – Ajunul Crăciunului:
    • Ora 10:00 – Vizitarea deținuților ortodocși de la Penitenciarul Seysses
    • Ora 12:00 – 16:00 – Mersul cu icoana Nașterii Domnului
    • Ora 16:00 – Spovedanii
    • Ora 17:00 – Vecernia Mare unită cu Sfânta Liturghie

 

  • SÂMBĂTĂ, 25 decembrie – Nașterea Domnului (Crăciunul):
    • Ora 8:30 – Utrenia
    • Ora 10:00 – Sfânta Liturghie
 
  • DUMINICĂ, 26 decembrie – Soborul Maicii Domnului:
    • Ora 8:30 – Utrenia
    • Ora 10:00 – Sfânta Liturghie

 

  • DUMINICĂ, 02 ianuarie 2022:
    • Ora 8:30 – Utrenia
    • Ora 10:00 – Sfânta Liturghie
    • Ora 12:00 – SFINȚIREA CEA MARE A APEI
    • Ora 14:00 – 20:00 – Binecuvântarea caselor de Bobotează

 

  • JOI, 06 ianuarie – Botezul Domnului
    • Ora 9:00 – Utrenia
    • Ora 10:00 – Sfânta Liturghie

 

  • VINERI, 07 ianuarie – Soborul Sfântului Ioan Botezătorul
    • Ora 9:30 – Acatistul Sf. Ioan
    • Ora 10:00 – Sfânta Liturghie

 

Postul Crăciunului se sfârșește sâmbătă, 25 decembrie după Sfânta Liturghie. Vă îndemn cu căldură ca vineri să ajunăm, iar toți cei care v-ați pregătit până acum în post și v-ați spovedit și care vă veți mai spovedi să ne împărtășim la Sfânta Liturghie de vineri seara și la liturghiile din zilele de Nașterea Domnului (Crăciun).
 
Toți cei care doriți să vă spovediți în această săptămână să mă anunțați ca să ne organizăm astfel încât să reușim să ne pregătim pentru acest Praznic atât de important.
 
 Pentru informații ulterioare privind programul slujbelor, vă rog să accesați site-ul parohiei la secțiunea Program Slujbe – Acoperământul Maicii Domnului.

Cu binecuvântare,

Pr. Ioan

Invitație la SERBAREA DE CRĂCIUN

Dragi copii și părinți ai parohiei noastre,

 

Sărbătoarea Nașterii Domnului este prilej pentru toți creștinii de a se bucura, de a fi mai darnici. Crăciunului îi sunt dedicate serbări în care colindăm, preamărind pe Cel promis pentru mântuirea noastră.

 

Cu mare bucurie, parohia noastră îi invită pe toți copiii, Duminică, 12 decembrie 2021, după Sfânta Liturghie la Serbarea de Crăciun, unde îl așteptăm și pe Moș Crăciun.

 

Vă așteptăm cu bucurie!
Pr. Ioan