Arhive categorii: Informații

Programul slujbelor pentru luna NOIEMBRIE

Iubiți credincioși,

 

Cu siguranță, cu toții ați aflat că începând de astăzi, reintrăm într-o perioadă de izolare care durează cel puțin 4 săptămâni.

Prin excepție, slujbele de mâine și de duminică încă se pot săvârși cu participarea dumneavoastră, respectând cu rigoare regulile de securitate sanitară.

Întru-cât spațiul în biserică este limitat, vor putea participa la slujbe doar un număr maxim de 40 de persoane, cu condiția de a păstra distanța minimă de 2 m față de cei care nu locuiesc în aceeași locuință cu noi.

Vă rog mult să respectați indicațiile persoanelor desemnate cu ordinea de către preot, care vă vor ajuta și vă vor ghida.

 

Pe toată durata șederii în biserică, vă rugăm stăruitor să respectați următoarele MĂSURI DE PROTECȚIE:
  1. La intrarea în Biserică, curățați-vă mâinile cu gel dezinfectant.
  2. Evitați, pe cât posibil, orice contact fizic (ne salutăm fără să dăm mâna sau să ne îmbrățișăm, iar icoanele le putem cinsti, pentru o vreme, numai înclinându-ne în fața lor, fără a le săruta).
  3. Evitați aglomerația la pangar sau lumânărar!
  4. Odată intrați, încercați să vă găsiți loc și limitați la maxim mișcările prin biserică în timpul slujbei. Copiii de orice vârstă pot participa numai în măsura în care părinții garantează că îi pot ține lângă ei pe toată durata slujbei.
  5. Este obligatorie purtarea unei măști sanitare, pe toată durata participării la slujbă!

 

Deasemenea, vă reamintesc programul slujbelor din acest week-end:

Sâmbătă, 31 octombrie,

– Ora 09:30 – Acatistul celor adormiți

– Ora 10:00 – Sfânta Liturghie

– Ora 11:30 – Parastas pentru cei adormiți

– Ora 18:00 – Vecernie

 

            Duminică, 01 noiembrie,

– Ora 08:30 – Utrenia

– Ora 10:00 – Sfânta Liturghie

Începând cu data de 8 noiembrie, toate slujbele religioase din duminici și zilele de sărbătoare se vor ține fără participarea fizică a credincioșilor, însă, vor fi din nou transmise pe canalul YouTube al parohiei, începând cu ora 10:00.

Deasemenea, cei care doriți să vă rugați individual, să aprindeți o lumânare, să vă spovediți sau să discutați cu preotul, puteți veni la biserică duminica, după terminarea Sfintei Liturghii în intervalul orar 12:00-14:00.

Găsiți aici programul slujbelor transmise live pe luna noiembrie.

 

Cu nădejde în Hristos Domnul,

Pr. Ioan

INVITAŢIE LA SĂRBĂTOAREA HRAMULUI BISERICII

Iubiții mei,

Cu multă bucurie duhovnicească și deosebită dragoste frățească, vă invităm să luaţi parte la Sărbătoarea hramului bisericii noastre.
 

Vom marca această sărbătoare printr-o serie de evenimente:

Sâmbătă, 03 octombrie

Ora 17:00 – Taina Sfântului Maslu în sobor de preoți

Ora 19:00 – Recital de cântări bisericești susținut de maicile de la Mănăstirea «Sfânta Parascheva» Vilaller

 

Duminică, 04 octombrie

Ora 08:30 – Acatistul Sfântului Acoperământ al Maicii Domnului

Ora 09:00 – Sfințirea cea mică a apei

Ora 10:00 – Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în sobor de preoți

Ora 12:00 – Agapă frățească

Fiind cea mai importantă sărbătoare a parohiei noastre, vă așteptăm să o cinstim împreună pe Maicuța Domnului, care ne ocrotește cu Sfântul Său Acoperământ!
Pr. Ioan

Finalizarea exteriorului bisericii noastre

Iubiți credincioși, 

Cu ajutorul Bunului Dumnezeu și cu rugăciunile dumneavoastră am finalizat lucrările de renovare a fațadei bisericii noastre spre bucuria tuturor. 

Dăm Slavă Preasfintei Treimi pentru această binecuvântare revărsată asupra parohiei, mulțumind în mod deosebit domnului Marian Muste, cel care a donat și care a realizat cu echipa sa de muncitori aceste ample lucrări.

 

Doamne binecuvintează pe cei ce iubesc podoaba casei Tale!

 

În perioada care urmează vom face un trotuar în jurul bisericii ca să o protejeze de intemperiile vremii și să o pună mai mult în valoare.

 

 

Cu dragoste în Hristos Domnul,

Pr. Ioan

Renovarea Exteriorului Bisericii

Dragii mei,

 

După schimbarea acoperișului și montarea jgheaburilor și a burlanelor, al doilea mare șantier programat în anul acesta este refacerea exteriorului bisericii noastre.

 

Chiar dacă în această perioadă canicula a pus stăpânire peste regiunea noastră, lucrările de renovare și înfrumusețare a bisericii noastre sunt în desfășurare.

 

Întru-cât suntem în Postul Adormirii Maicii Domnului, iar Măicuța Domnului este ocrotitoarea bisericii noastre, vă îndemn să ne rugăm cu toții citind Paraclisul Maicii Domnului, ca ea să ne ajute să ducem lucrările la bun sfârșit.

 

„Însuţi, Doamne, Care ai întemeiat cu negrăită înţelepciune Biserica Ta, ascultă rugăciunea noastră în ceasul acesta şi în orice zi Te vom chema; priveşte cu milostivire asupra noastră, a celor ce cu umilinţă şi cu stăruinţă ne închinăm Ţie şi binecuvintează dorinţa noastră sfântă de a avea, spre slava Ta şi spre mântuirea noastră, biserica întărită şi înfrumuseţată”.

Al vostru rugător,
Pr. Ioan

Redeschiderea bisericii

Hristos a înviat! Iubiți credincioși,

            Cu ajutorul lui Dumnezeu, începând de mâine, 28 mai 2020, cu ocazia sărbătorii Înălțării Domnului, vom putea relua săvărșirea slujbelor din duminici și sărbători în prezența credincioșilor.

            Pentru a putea participa la slujbele bisericii suntem toți obligați să respectăm strict următoarele reguli de securitate sanitară. Aceste reguli sunt în mod evident constrângătoare și dificile, dar sunt CONDIȚIILE OBLIGATORII pentru reluarea slujbelor noastre. Asigurați-vă deci că le respectați cu exactitate:

Ø  Intrarea în biserică se va face ca de obicei, prin ușa din stânga bisericii, iar ieșirea prin ușa din dreapta bisericii

Ø  Purtarea unei măști de protecție este obligatorie pentru toți participanții, de la intrarea până la ieșirea din curtea bisericii, începând cu vârsta de 11 ani. Considerați deci să vă dotați de o mască de protecție, pentru dumneavoastră cât și pentru fiecare din cei ce vă însoțesc, inclusiv copiii.

Ø  La intrarea și ieșirea din biserică vă veți dezinfecta mâinile cu gel hidroalcoolic, pus la dispoziție la ușa bisericii

Ø  Nu sărutați nicio icoană, nu le atingeți – închinați-vă la ele făcând o metanie în fața lor

Ø  O distanță de siguranță de 1 metru între persoanele cu vârsta peste 11 ani este materializată pe sol

Ø  Atât în interiorul, cât și în exteriorul bisericii vi se va atribui un loc pe care nu îl veți mai părăsi, trebuie evitată orice deplasare care nu este indispensabilă

Ø  Întru-cât spațiul din biserică nu este mare, când se va atinge numărul maxim de participanți (aprox. 30 de persoane), cei care veți ajunge mai târziu, sunteți rugați să așteptați până se eliberează un loc în biserică

Ø  Deasemenea, puteți asista la slujbă afară ocupând scaunele puse la dispoziție în fața și în dreapta bisericii. Ar fi de preferat să luați cu dumneavoastră o umbrelă, care vă va proteja și de ploaie și de soare

Ø  Distanțierea socială este obligatorie, nu trebuie să ne salutăm strângându-ne mâna sau îmbrățișându-ne. Nu trebuie să avem contact fizic între noi și să ne vorbim față către față fără mască, fie în biserică fie la exterior. Ne putem saluta prin gesturi, fără contact nici apropiere fizică

Ø  La momentul primirii Sfintei Împărtășanii, sunteți rugați să păstrați distanța de 1 metru față de persoana din fața dumneavoastră

Ø   Membrii aceleiași familii, cei ce locuiesc împreună, pot sta unul lângă celălalt fără măsură de distanțare

Ø  Sunteți rugați să vă țineți copiii în brațe sau foarte aproape de dumneavoastră, și să nu îi lăsați să circule singuri în biserică. Deasemenea, dacă trebuie să vă deplasați în biserică, asigurați-vă că păstrați distanța obligatorie întâlnindu-vă cu ceilalți credincioși

Ø  Pentru moment, nu se mai pot împărți celorlalți credincioși produsele alimentare (agapa) aduse pentru cei vii sau spre pomenirea celor adormiți

Ø  Accesul la toaletă se va face pe culoarul obișnuit din dreapta garajului, însă pentru ieșire se va folosi un spațiu distinct care există în fața toaletei și apoi în partea de jos pe gazon

Ø  O persoană desemnată cu ordinea de către preot va avea ca misiune să vă ajute și să vă ghideze, vă rog mult să respectați indicațiile acestuia

Ø  Nerespectarea acestor măsuri de prevenție ar duce la închiderea bisericii de către prefect.

           

            În consecință, pentru a oferi posibilitatea la cât mai mulți dintre dumneavoastră de a participa la Sfânta Liturghie, începând cu luna iunie, voi săvârși Sfânta Liturghie și sâmbăta de la ora 10:00.

            Deasemenea, atât sâmbăta, cât și duminica după Sfânta Liturghie, voi rămâne la biserică până la ora 14:00, pentru cei care doresc să aibă o întâlnire cu preotul, să se spovedească sau să se împărtășească, respectând condițiile de securitate amintite mai sus.

 

APELNe-ar fi de mare folos dacă dintre dumneavostră ați putea aduce la biserică măști de protecție și gel hidroalcoolic. Aceasta ne-ar permite să ne săvârșim toate slujbele în condiții optimale.

 

Cu bucuria revederii,

Pr. Ioan

Programul Slujbelor pe luna Mai – transmisii live

Hristos a înviat!

 

Dragii  mei,

 

Nădăjduiesc, că și luna aceasta în care am intrat vă găsește sănătoși. Nu ajung să vă sun pe fiecare în parte să văd cum sunteți, deși mă străduiesc, de aceea m-aș bucura să îmi trimiteți un mesaj pe telefonul portabil (0768481933) în care să îmi spuneți cum sunteți. 
După cum știți, începând cu data de 11 mai, se va ieși progresiv din izolarea generală. 
Din păcate, slujbele religioase cu public sunt în continuare interzise, până în data de 2 iunie. Sunt permise însă ceremoniile funerare, în limita a 20 de persoane.
În consecință, vom transmite live și în această lună slujbele, după programul următor:

 

Duminica a III-a după Paști, 03.05.2020:

 

Duminica a IV-a după Paști, 10.05.2020:
Duminica a V-a după Paști, 17.05.2020:
Joi, Sărbătoarea Sfinților Constantin și Elena, 21.05.2020
Duminica a VI-a după Paști, 24.05.2020:
Joi, Înălțarea Domnului, 28.05.2020
Duminica a VII-a după Paști, 31.05.2020:
Cu binecuvântare,
Pr. Ioan

Revista Apostolia pe luna Aprilie 2020 + Icoanele următoarelor 5 duminici

Dragii mei,

 

Hristos a înviat!

 

Vă rugăm să primiți atașat, în format electronic Revista Apostolia a Mitropoliei noastre pe luna Aprilie 2020.

Deasemenea, vă rugăm să primiți din partea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Iosif icoanele următoarelor duminici, care se pun în funcție de duminică lângă icoana Învierii, unde vor rămâne pe parcursul săptămânii, până duminica următoare când se va schimba cu icoana duminicii respective.

 

1. Incredintarea lui Toma

2. Mironositele la Mormant

3. Vindecarea Slabanogului

4. Samarinenca

5. Vindecarea Orbului din nastere
În Hristos Cel Înviat,
P. Ioan