Arhive categorii: teologie

HRAMUL PAROHIEI „ACOPERĂMÂNTUL MAICII DOMNULUI” DIN TOULOUSE

Iubiți credincioși,

 
Ca în fiecare an, pe 01 octombrie, sărbătorim Acoperământul Maicii Domnului,
ocrotitoarea parohiei noastre. Este momentul privilegiat din cursul anului când credincioșii parohiei se adună la sărbătoare, ca să petreacă împreună în bucurie și comuniune.
 
Anul acesta, sărbătoarea hramului a avut trei momente de o deosebită bucurie. În ajunul
hramului, pe 30 septembrie, la ceas de seară s-a oficiat Vecernia Mare cu Litie în priveghere.
Apoi, în ziua praznicului, într-un sobor de preoți, în frunte cu părintele Arhim. Moise Chevallier, starețul Mănăstirii Cantauque, s-a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie care a încununat întregul praznic, mulțumind Maicii Domnului pentru binefacerile revărsate asupra noastră și cerându-i stăruitor sprijinul și ocrotirea în cele ce vin.
 
În continuare, credincioșii au participat la Taina Sfântului Maslu, unde au ascultat cele
șapte Sfinte Evanghelii și au primit ungere cu undelemn sfințit. Deasemenea, cei aflați de față au adus daruri de ulei și făină, pe care apoi le-au dus acasă pentru ca binecuvântarea Domnului să fie peste ei în toată vremea.
 
La final, părintele paroh Ioan Filimon-Todoran a mulțumit lui Dumnezeu și Maicii
Domnului pentru bucuriile duhovnicești revărsate peste noi la sărbătoarea hramului, preoților și tuturor celor care au participat, pentru osteneala depusă, osteneală care a făcut, într-adevăr, să simțim că e sărbătoare. Apoi, cu toții ne-am bucurat de agapa frățească, pregătită cu multă dragoste de credincioasele din parohia noastră.
 
În duminica imediat următoare, al treilea moment al hramului a fost prilejuit de prezența
D-nei Dr. Sandrine Caneri, exeget patristic la Institutul Saint Serge din Paris, care a susținut o conferință duhovnicească despre: Ce ar trebui să facem personal pentru a-l urma pe Hristos, a trăi în biserică și a ne iubi aproapele?, răspunzând la sfârșit întrebărilor celor prezenți în biserică.
 
Bucuria hramului a fost sporită și de instalarea mozaicului cu icoana Acoperământului
Maicii Domnului de pe fațada bisericii, fiind unul din proiectele de suflet ale parohiei.
 

Slavă lui Dumnezeu pentru toate!

 

 

Părintele Ioan

INVITAȚIE LA HRAMUL BISERICII NOASTRE 2022

Dragi credincioși,
Ca în fiecare an, pe 01 octombrie, sărbătorim Acoperământul Maicii Domnului, ocrotitoarea parohiei noastre.
Anul acesta, sărbătoarea hramului are TREI MOMENTE de deosebită bucurie:
  1. VINERI, 30 septembrie, în ajunul sărbătorii, vom face PRIVEGHERE:
    • Ora 18:00 – Vecernia Mare cu Litie
    • Ora 19:30 – Utrenia
  2. SÂMBĂTĂ, 01 octombrie, într-un SOBOR DE PREOȚI, vom petrece în rugăciune, mulțumind Maicii Domnului pentru binefacerile revărsate asupra noastră și cerându-i stăruitor sprijinul și ocrotirea în cele ce vin.
    • Ora 09:30 – Acatistul Acoperământului Maicii Domnului
    • Ora 10:00 – SFÂNTA LITURGHIE
    • Ora 12:00 – TAINA SFÂNTULUI MASLU
    • Ora 14:00 – Agapa frățească
  3. DUMINICĂ, 09 octombrie, avem bucuria de a o avea în mijlocul nostru pe Dr. Sandrine CANERI, exeget patristic la Institutul Saint Serge din Paris. După Sfânta Liturghie, dânsa va susține o CONFERINȚĂ duhovnicească cu titlul: „Doamne, ce ar trebui să fac pentru a obține viața veșnică?”
Fiind cea mai importantă sărbătoare a parohiei noastre, vă așteptăm să o cinstim împreună pe Maicuța Domnului, care ne ocrotește cu Sfântul Său Acoperământ!
Har și binecuvântare,
Pr. Ioan

SFINȚIREA CEA MARE A APEI (AGHEASMA MARE)

Iubiților,

 

Mâine, 03 ianuarie 2021 după Sfânta Liturghie vom săvârși slujba de Sfințire cea Mare a Apei.

 

Cu acest prilej, am pregătit peste 200 de sticle cu Agheazma Mare care vor fi împărțite celor prezenți la slujbă.

 

Sfințirea cea Mare a apei, sau Agheasma Mare, este o slujbă săvârşită numai de Bobotează.

 

Agheasma Mare se ia pe nemâncate timp de opt zile, pentru că ea ne cheamă să căutăm viaţa şi bucuria veşnică în iubirea Preasfintei Treimi. Nu mâncăm nimic înainte de împărtășirea cu Agheasma Mare pentru a arăta că nimic din cele lumești, trecătoare nu este mai important decât hrana cea spirituală. După Sfânta Liturghie, întâi gustăm din Agheasma Mare, apoi luăm sfânta anaforă. Chiar atunci când ne împărtășim putem gusta din ea, bineînțeles după ce am primit dumnezeiasca Euharistie

 

De vom asculta cu atenție rânduiala sfințirii celei mari a apei, vom afla BENEFICIILE împărtășirii cu ea: ne sfințește sufletele şi trupurile, casele, gospodăriile, pământurile, întreg spațiul în care ne desfășurăm activitatea, munca, învățătura. Prin această sfințire a naturii, a tot ce-l înconjoară pe om, Sfânta noastră Biserică ne arată că Dumnezeu trebuie mărturisit şi lăudat nu numai în biserică, ci şi în afara ei.

Revenind la modul de folosire a Aghesmei Mari de la Bobotează, din rugăciunile rostite de preot aflăm că ne aduce vindecare de boli sufleteşti şi trupeşti. Trăim vremuri în care omul înfruntă felurite boli ale trupului ori sufletului, adeseori cele fizice fiind generate de suferințele sufletești, de păcate și patimi. Să nutrim convingerea că apa sfințită ne vindecă, întrucât ne sporește credința, dragostea faţă de Dumnezeu şi faţă de semeni.

 

Tot din cuprinsul rugăciunilor din rânduiala sfințirii Aghesmei Mari aflăm că ea se arată izbăvitoare de patimi și izgonitoare a duhurilor celor rele. Avem nevoie de ea, căci adesea diavolul caută cu orice chip să ne piardă, îndemnându-ne la păcat; apa sfințită la Bobotează ne dă putere să biruim ispitele, să ne apropiem tot mai mult de Dumnezeu, izvorul sfințeniei și al iubirii.

 

Se cade, aşadar, ca fiecare creștin să aibă în casă un vas cu Agheasmă Mare, să-l țină la loc curat, să guste cu evlavie din ea în zilele de post, în vreme de necazuri, ispite, nevoi sau grele suferințe, dar numai după ce primește dezlegare de la duhovnic.

 

Cu binecuvântare,

Pr. Ioan

Revista Apostolia pe luna Aprilie 2020 + Icoanele următoarelor 5 duminici

Dragii mei,

 

Hristos a înviat!

 

Vă rugăm să primiți atașat, în format electronic Revista Apostolia a Mitropoliei noastre pe luna Aprilie 2020.

Deasemenea, vă rugăm să primiți din partea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Iosif icoanele următoarelor duminici, care se pun în funcție de duminică lângă icoana Învierii, unde vor rămâne pe parcursul săptămânii, până duminica următoare când se va schimba cu icoana duminicii respective.

 

1. Incredintarea lui Toma

2. Mironositele la Mormant

3. Vindecarea Slabanogului

4. Samarinenca

5. Vindecarea Orbului din nastere
În Hristos Cel Înviat,
P. Ioan

Carte de rugăciune pe timp de epidemie + Livret Săptămâna Patimilor 2020 / Facerea de epitafuri acasă

Iubiți creștini,

Vă rugăm să primiți din partea ÎPS Mitropolit Iosif, în franceză, cartea de rugăciune electronică de folosit în această perioadă de epidemie ca și Livretul pentru Săptămâna Patimilor.

Deasemenea, vă trimitem un document pentru a ajuta la pregătirea de epitafuri acasă.

Vă rugăm să ne trimiteți poze cu colțurile dumneavoastră de rugăciune pentru a le putea publica în Revista Apostolia (paroisse@orthodoxe-toulouse.fr).

Întru Hristos,
P. Ioan

Îndemn pastoral

Dragi credincioși,

 

 

În această vreme de mare încercare, Înalt preasfințitul Iosif, Mitropolit al Europei Occidentale și Meridionale ne transmite un îndemn de înmulțire a rugăciunii personale.

 

Fiecare dintre noi să încerce să citească zilnic:

 

– Psaltirea (măcar o Catismă)

 

– Al doilea Paraclis al Maicii Domnului

 

– Un Acatist al unui Sfânt Doctor fără de arginți: Sfântul Pantelimon, Sfântul Nectarie, Sfântul Haralambie, Sfântul Efrem cel Nou, Sfântul Luca al Crimeii, Sfinții Cosma și Damian

 

Mila Domnului peste noi, toți!

 

Mai jos aveți legăturile către rugăciunile stabilite.

 

INVITAŢIE LA HRAMUL BISERICII

Iubiți frați și surori,

            Cu multă bucurie duhovnicească și deosebită dragoste frățească, vă invităm să luaţi parte Duminică 6 Octombrie 2019 la cea mai importantă sărbătoare a parohiei noastre: Hramul Bisericii „Acoperământul Maicii Domnului”.

            Programul liturgic este următorul:

  • 8:30 – 9:30 – Utrenia
  • 9:30 – 10:00 – Sfințirea apei (Aghiazma mică)
  • 10:00 – 11:30 – Sfânta Liturghie
  • 11:30 – 12:00 – Parastas pentru cei adormiți

 

            După programul liturgic și miruirea credincioșilor vă invităm la o gustare în cadrul Agapei frățești. Cei care puteți să pregătiți câte ceva, sunteți rugați să o faceți.

            Vă aşteptăm cu drag împreună cu familiile dumneavoastră și cei apropiați!
Ne rugăm Domnului nostru Iisus Hristos să vă binecuvinteze în toate, iar pe Maica Domnului să vă ocrotească cu cinstitul ei Acoperământ!

            Părintele Ioan

Conferinte Postul Pastilor 2019

Dragi credinciosi,

            Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Iosif, parohia noastră organizează în Postul Paștilor 4 conferințe duhovnicești, după cum urmează:

1.      Duminică, 17.03.2019, după Sfânta Liturghie,

ConferințaPostul – treaptă spre desăvârșire, susținută de Pr. prof. dr. Simion TODORAN, de la Facultatea de Teologie din Alba Iulia.

 

2.      Duminică, 24.03.2019, după Sfânta Liturghie,

ConferințaSensul duhovnicesc al Sfintei Cruci, susținută de Pr. prof. dr. Simion TODORAN, de la Facultatea de Teologie din Alba Iulia.

 

3.      Sâmbătă, 06.04.2019, după Vecernie,

ConferințaNecesitatea spovedaniei în viața creștinului, susținută în limba franceză de Pr. prof. dr. Vasile MIHOC, de la Facultatea de Teologie din Sibiu.

 

4.      Duminică, 07.04.2019, după Sfânta Liturghie,

ConferințaSensul vieții creștine – Liturghia de după Liturghie, susținută de Pr. prof. dr. Vasile MIHOC, de la Facultatea de Teologie din Sibiu.

 

Vă aștept cât mai numeroși,

Pr. Ioan

Cateheza pr. Razvan Ionescu

Dragi credincioși,

Cu mare bucurie vă aduc la cunoștință faptul că duminică, 17 iunie 2018, o să îl avem în mijlocul nostru pe Părintele Răzvan IONESCU, preot paroh al Parohiei Ortodxe Române Saint Suplice din Paris.

Slujirea noastră va fi urmată de un cuvânt catehetic al părintelui Răzvan cu titlul: Parohia – eveniment sau instituție ?

Ca și subtitluri ale catehezei mentionez: 

– Despre funcționarea și creșterea noastră ca parohie. Obiective. Mijloace. 

– Repere privind gestiunea parohiei. 

– Rolul/vocația fiecărui credincios/preotului. Dificultăți. Provocări.

Vă aștept cu mare drag,

P. Ioan

PENTECÔTE

Jean [le Baptiste] prit la parole et leur dit à tous : ” Pour moi, je vous baptise avec de l’eau, mais vient le plus fort que moi, et je ne suis pas digne de délier la courroie de ses sandales ; lui vous baptisera dans l’Esprit Saint et le feu. (Lc. 3, 16)

La Pentecôte
La Pentecôte

Le dernier jour de la fête, le grand jour, Jésus, debout, s’écria : ” Si quelqu’un a soif, qu’il vienne à moi, et qu’il boive, celui qui croit en moi ! ” selon le mot de l’Écriture : De son sein couleront des fleuves d’eau vive. Il parlait de l’Esprit que devaient recevoir ceux qui avaient cru en lui ; car il n’y avait pas encore d’Esprit, parce que Jésus n’avait pas encore été glorifié. (Jn. 7, 37-39)
[Jésus dit à ses disciples] ” Je suis venu jeter un feu sur la terre, et comme je voudrais que déjà il fût allumé !” (Lc. 12, 49)
[Après la résurrection de Jésus] les onze disciples se rendirent en Galilée, à la montagne où Jésus leur avait donné rendez-vous. Et quand ils le virent, ils se prosternèrent ; d’aucuns cependant doutèrent. S’avançant, Jésus leur dit ces paroles : ” Tout pouvoir m’a été donné au ciel et sur la terre. Allez donc, de toutes les nations faites des disciples, les baptisant au nom du Père et du Fils et du Saint Esprit, et leur apprenant à observer tout ce que je vous ai prescrit. Et voici que je suis avec vous pour toujours jusqu’à la fin du monde. ” (Mt. 2, 16-20)

Le jour de la Pentecôte étant arrivé, ils se trouvaient tous ensemble dans un même lieu, quand, tout à coup, vint du ciel un bruit tel que celui d’un violent coup de vent, qui remplit toute la maison où ils se tenaient. Ils virent apparaître des langues qu’on eût dites de feu ; elles se partageaient, et il s’en posa une sur chacun d’eux. Tous furent alors remplis de l’Esprit Saint et commencèrent à parler en d’autres langues, selon que l’Esprit leur donnait de s’exprimer.
(Act. II, 1-4)

Au IIème siècle, Saint Irénée de Lyon (Contre les hérésies III, S.C.211) :
« D’autres, pour rejeter le don de l’Esprit répandu aux derniers temps sur le genre humain selon le bon plaisir du Père, n’admettent pas la forme de l’évangile selon Jean, dans laquelle le Seigneur a promis d’envoyer le Paraclet sur toute la terre » (11,9 ; p.170-173) « C’est précisément cet Esprit qui est descendu sur le Seigneur, “Esprit de sagesse et d’intelligence, Esprit de conseil et de force, Esprit de science et de piété, Esprit de crainte de Dieu” (Is. 11, 2-3). Et c’est ce même Esprit que le Seigneur à son tour a donné à l’Église, en envoyant des cieux la Paraclet sur toute la terre » (17,3 ; p. 334-337) « C’est dans l’Église qu’a été déposée la communion avec le Christ, c’est-à-dire l’Esprit » (24,1 ; p. 472-473)

Ne savez-vous pas que vous êtes un temple de Dieu, et que l’Esprit de Dieu habite en vous ? (1Co. 3, 16)