PRECIZĂRI CU PRIVIRE LA SLUJBELE BISERICII

Dragi credincioși, 
 
Pe perioada de izolare biserica noastră va fi ÎNCHISĂ pe durata oficierii Sfintei Liturghii și a celorlalte slujbe din duminici și zilele de sărbătoare. Acestea vor fi săvârșite numai cu prezența preotului, diaconului și a celor care îi ajută în slujire (cântăreți, paraclisieri), fiind din nou transmise live pe canalul YouTube (https://www.youtube.com/c/ParoisseOrthodoxeRoumainedeToulouse) al parohiei începând cu ora 10:00.
 
După terminarea slujbelor, biserica poate rămâne DESCHISĂ în intervalul orar 12:00 – 14:00 pentru cei care doresc să vină să se roage individual, să aprindă o lumânare, să se spovedească, să se împărtășească sau să discute cu preotul, respectând măsurile sanitare actuale (dezinfectarea mâinilor la intrare, mască facială, distanțare socială). 
 
Pentru o organizare eficientă este necesar să mă contactați telefonic sau prin e-mail în avans pentru a stabili ora la care veți veni.
 
IMPORTANT: Pentru a vă deplasa la Sfânta Biserică este necesar să completați Formularul de Deplasare Derogator bifând CĂSUȚA 2
 
Cu binecuvântare, 
Pr. Ioan