Taina Sfântului Botez reprezintă o mare bucurie și responsabilitate pentru toți cei implicați în organizarea sau săvârșirea ei și are un mare impact sufletesc asupra tuturor, nu numai asupra celui ce urmează a se boteza. De aceea este foarte importantă pregătirea sufletească și trupească a celui ce se botează, a părinților trupești, a părinților sufletești (nașilor) și a participanților la slujbă.
- părinții copilului să fie membri ai parohiei noastre.
- părinții și nașii copilului să se spovedească în prealabil.
- copie certificat naștere
- lumânare botez (se poate procura de la biserica noastră)
- un set nou, complet de hăinuțe
- o bucată pânză albă de aprox. 1,5 m pătrați (sau un prosop alb mai mare) în care va fi înfășurat copilul
- o sticluță cu ulei de măsline
- o sticluță cu vin roșu dulce
- prosop și săpun
Observație: Cristelnița sau vasul de Botez poate fi împodibit, dacă organizatorii doresc acest lucru, NUMAI ÎN EXTERIOR. Acest lucru presupune sosirea cu cel puțin 30 de minute înainte de ora începerii slujbei. Introducerea oricăror obiecte în apa Botezului (bani, flori, etc.) este total interzisă.
Tunderea noului botezat se face în cadrul slujbei, în chipul crucii, iar părul tăiat se depune în cristelniță; el reprezintă o pârgă sau o primă jertfă a trupului omenesc, adusă lui Hristos.
Datorită faptului că cel nou botezat a fost uns cu Sfântul și Marele Mir, e necesară o atenție specială la prima baie. Aceasta e de preferat să fie într-o cadă specială, a cărui apă să nu ajungă în sistemul de canalizare ci să fie vărsată pe pământul din jurul casei, la flori, sau un alt loc greu accesibil pietonilor.
„Tăiatul moțului” sau alte obiceiuri ce țin mai mult de latura folclorică și superstițioasă a credinței, nu au o importanță sacramentală și nu sunt încurajate de Biserică. „Moțul”, cum am spus, a fost deja tăiat în cadrul slujbei Botezului.